Crăciunul este acea perioadă din an în care ne oprim pentru câteva momente să reflectăm asupra lucrurilor care au contribuit la cine suntem acum: succesul, dezamăgirile, persoanele pe care le-am întâlnit, prietenii, familia.
Marea întrebare. Ne-am atins obiectivele? Dacă răspunsul este da, atunci suntem cei mai norocoși, înseamnă că a fost un an constructiv și am perseverat. Dar dacă răspunsul este nu? Refuzăm să ne mai propunem obiective? Clar, nu! Ne gândim la toate activitățile pe care le-am întreprins, iar dacă ești persoana căreia îi place să ia notițe, ia un pix, o foaie și scrie acțiunile pe care le-ai făcut și au dat greș, dar și pe cele care au dat rezultate. Nu renunța să îți mai propui obiective, țintește sus și bucură-te de fiecare decizie pe care o iei în scopul îndeplinirii lor.
Nu uita, tot ceea ce ai realizat pentru îndeplinirea obiectivului și a dat greș nu înseamnă decât că ești un om puternic și ești pe drumul cel bun pentru că ai ajuns în momentul de față. Nu te-ai oprit, nu ai refuzat să mai crezi în tine. Toți pașii pe care îi faci, mici sau mari, sunt către succes. Este momentul să realizăm că evenimentele petrecute pe parcursul anului (bune sau mai puțin bune) sunt cele care ne fac să ne trezim dimineața și să continuăm.
Viziunea reprezintă motorul care conduce schimbarea. Gândiți-vă la propria persoană ca fiind o barcă cu pânze care are un drum de parcurs. Barca nu se deplasează fără vânt. Vântul este simbolul puterii, iar puterea este energia necesară care vă susține obiectivele. Implicându-vă pe deplin în ceea ce v-ați pus în minte, veți depăși mai ușor obstacolele, chiar dacă va trebui să munciți din greu pentru acest lucru.
Tu ți-ai făcut lista pentru noul an?